Poligon Educational#

Mi-am dorit să pornesc un proiect educațional încă din facultate. Un hub în care să împărtășim din curiozitățile noastre, să discutăm și să învățăm împreună, fără formalismul rigid al cursurilor din școală, dar cu atenție la detalii și interes real pentru educație.

Cred în comunicare și colaborare, ca valori fundamentale în educație, cercetare și, până la urmă, în întreaga societate, valori pe care le văd mult mai importante decât competiția, clasamentele și medaliile. Domeniile pe care le-am studiat (fizica la licență și matematica la masterat și doctorat) mi-au oferit mai degrabă nișe, în care am putut comunica doar cu câțiva colegi și profesori. Aerul proaspăt de care aveam nevoie a venit mai ales în timpul seminariilor pe care le-am predat ulterior, în perioada doctoratului și după.

Așa că în octombrie 2022 am pornit oficial Poligon Educational, cu idei pe care le-am adunat vreme de cel puțin zece ani.

Cred că un dialog real, pe bază de argumente și cu dorința sinceră de a-ți asculta interlocutorul e o necesitate. Cu atât mai mult cu cât dezinformarea circulă mai rapid decât informațiile corecte, cu cât educația și mai ales cea științifică produce rezultate din ce în ce mai slabe la testările internaționale și, în particular, cu cât matematica este mai degrabă înfricoșătoare sau respingătoare decât una dintre cele mai apreciate și necesare unelte pentru gândirea critică și înțelegerea lumii.

Încerc, așadar, să contribui la educația științifică a elevilor și curioșilor de toate vârstele, în timp ce și eu însumi învăț. Mă bazez pe deschidere și colaborare, într-un mediu relaxat, care să difere de rigiditatea pe care o au lecțiile de la clasă. În plus, lucrând individual sau în grupuri foarte mici, de maximum 3 elevi, putem să ne ascultăm cu atenție, să ne ajutăm și să simțim că învățarea vine natural.

Nu ne concentrăm doar pe examene, teste și note, pentru că am convingerea că educația, de orice natură, își atinge potențialul doar în context. Nu cred în mintea organizată în categorii fixe, în care matematica nu se întâlnește niciodată cu literatura sau arta trăiește separat de filosofie. De aceea, dialogurile pe care încerc să le pornesc combină matematica și științele cu istoria, filosofia, literatura, tehnologia și nu numai.

Află mai multe pe site-ul Poligon Educational.